Sfaturi de calatorie  »  Cinci motive sa calatoresti in Romania

Cinci motive sa calatoresti in Romania

Cinci motive sa calatoresti in Romania

Daca tot traim o perioada cu restrictii in continua schimbare, care adauga un stres nou agitatiei care caracterizeaza in general pregatirea unei calatorii, ce-ar fi daca anul acesta ai incerca sa descoperi Romania? Si nu, nu vorbim de destinatiile clasice de la malul marii sau de pe Valea Prahovei, ci despre comorile ascunse pentru care e nevoie sa sapi un pic. Merita sa faci asta pentru ca:

  1. Avem o tara inca foarte autentica, in care poti experimenta viata adevarata, asa cum nu poate fi ea macar intuita in mediul urban. In satele romanesti inca mai exista fantani de unde poti bea apa rece ca gheata cand afara sunt 40 de grade, unde vitele vin singure acasa pe inserat, unde te poti tolani pe o capita de fan ca sa motai un pic. Daca ai vreo nostalgie a vacantelor la tara, sigur vei gasi locuri unde sa retraiesti atmosfera, iar daca ai cumva copii care, spre deosebite de tine, cresc numai intre betoane, in primul rand pentru ei ar trebui sa faci aceasta alegere.
  2. Gastronomia noastra este extrem de diversa si cuceritoare daca eviti marile restaurante si esti dispus sa mananci in locuri poate mai putin promovate. Cheia sunt produsele proaspete si naturale care sunt folosite de obicei in locatiile de acest gen si maiestria bucatareselor care stiu pe de rost retete transmise din generatie in generatie, vechi si aromate. Poti manca oricand cordon bleu acasa, in vacanta mioritica este momentul sa incerci preparatele locului, vei vedea ca Romania are gust.
  3. Drumurile patriei sunt proaste, aici nu putem pacali pe nimeni, insa multe dintre ele compenseaza prin frumusetea peisajului. Asa ca opreste-te, fotografiaza, inspira adanc si bucura-te de ce vezi.
  4. Fa-ti timp sa cunosti oamenii simpli, vei vedea ca este o reala incantare sa le asculti povestile de viata, mai ales pe ale celor in varsta. Este pandemie, intr-adevar, stim ca lumea este mai retincenta in ceea ce priveste socializarea, insa la fel de bine stim si ca lumea este si foarte dornica de apropiere umana.
  5. Costurile unei vacante in Romania asa cum ti-o recomandam noi, cazandu-te in locuri cat mai pitoresti, mancand la oameni acasa sau in locatii modeste  si contribuind astfel la dezvoltarea turismului rural, sunt cu adevarat reduse, fara a face rabat de la confort, siguranta sau igiena.

Exista si pentru cei pretentiosi si doritori de stele Michelin o Romanie, despre care va vom povesti mai pe larg in articolul urmator. Pentru tine insa, dornic sa te conectezi cu ceva radacini mult uitate, sunt sfaturile de mai sus.

Închiriază o mașină
Rezerva-ți mașina de care ai nevoie chiar acum!
Inchirieri contactless
Fă-ți check-in-ul online înainte de a veni să-ți preiei mașina.
Complete Clean Pledge
Ne angajăm să îmbunătățim protocoalele noastre de curățare.

Mai multe articole

Aboneaza-te și primești o reducere de 25€ pentru urmatoarea rezervare!