Activități de neratat în Praga
Praga, capitala Cehiei, este vizitată anual de milioane de turiști, binecunoscută pentru aerul cosmopolit, dar și pentru că este un important centru cultural european, fiind gazdă a numeroase evenimente culturale. Dacă ți-ai propus să faci o vizită Orașului de Aur, știm exact unde ar trebui să ajungi ca să îți maximizezi vacanța și să o transformi în ceva de neuitat!
Nu uita, te poți plimba cu ușurință prin oraș și prin împrejurimi, dacă închiriezi o mașină Enterprise.
Vizitează castelul
Castelul Praga, cândva locul de trai al regilor Boemiei, este astăzi reședința oficială a președintelui Republicii Cehe și una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale orașului.
Construit inițial ca o fortăreață cu ziduri în jurul anului 870 d.Hr., castelul s-a schimbat dramatic de-a lungul anilor și conține exemple ale celor mai multe dintre stilurile arhitecturale de vârf ale ultimului mileniu. Rezervă-ți o zi întreagă pentru turul castelului, pentru că acesta cuprinde mai multe atracții culturale, precum Bazilica Sf. Gheorghe, Catedrala Sf. Vitus, Turnul de Pulbere, Vechiul Palat Regal și Aleea de Aur.
Admiră arhitectura Pieței Centrului Vechi
Cea mai importantă zonă a orașului, aceasta își păstrează autenticul aer istoric și este locul perfect unde poți admira clădirile vechi ale orașului, neschimbate de secole, dar vei găsi și terase, locul perfect unde te poți relaxa și încerca gastronomia cehească. Stare Mesto (Centrul Vechi) cuprinde atracții turistice precum vechea primărie istorică, cunoscută pentru turnul gotic și ceasul astronomic. În fiecare ora, turiștii se adună pentru a vedea momentul în care ceasul afișează micile statuete ale celor 12 apostoli în procesiune.
Podul Charles
Un loc frecventat de mii de turiști în fiecare zi, dar care merită văzut! Impresionantul pod are 23 de puncte scoase în evidență prin statui unicate, printre care și cea a prințului Charles, pod construit în timpul domniei acestuia. Bucură-te de priveliștea orașului luminat și de muzica live din stradă!
Incearcă cea mai veche berărie din oraș
Praga este binecunoscută pentru varietate sa de bere, însă U Fleku rămâne cel mai frecventat local. Este cea mai longevivă berărie, funcționând încă din 1499. Poți încerca o varietate de gusturi locale autentice și sigur îți vor face o impresie plăcută! Berea merge cel mai bine alături de un covrig proaspăt scos din cuptorul aburind.
Casa Dansatoare
Binecunoscută pentru designul ei scandalos, această clădire a devenit un adevărat simbol al capitalei! Arhitectura interesantă dă impresia de o clădire în plină mișcare, în care ferestrele își schimbă direcția, mulți comparând-o cu dansul unui cuplu îndrăgostit. La ultimul etaj poți admira o frumoasă panoramă a orașului și încerca mâncare delicioasă la restaurant.
Oricând doriți, ne puteți face o recomandare de călătorie pe paginile noastre de Facebook, Instagram sau LinkedIn.