Sfaturi de calatorie  »  35 de locuri de vizitat lângă Cluj, cu mașina

35 de locuri de vizitat lângă Cluj, cu mașina

35 de locuri de vizitat lângă Cluj, cu mașina

Cluj-Napoca este un oraș medieval plin de viață, care te va surprinde prin naturalețe și dezvoltarea urbană accentuată. Sunt multe lucruri de făcut în Cluj, dar ai și foarte multe locuri de vizitat lângă Cluj. Hai să pornim la drum!

Descoperă Cluj-Napoca, orașul din „Inima Transilvaniei”

Înainte de toate, hai să vedem ce să faci în Cluj. Aflat în „Inima Transilvaniei”, respectiv în zona Ardealului, este unul dintre cele mai bine dezvoltate orașe din țară. Nu este de mirare, fiind capitala culturală și economică a Transilvaniei.

Clujul (denumirea scurtă, ce este folosită inclusiv de localnici) a fost dintotdeauna o urbe privilegiată a regiunii, cu o poziție geografică ce leagă traseele principale dintre Europa de Apus și cea de Răsărit. Prin urmare, moștenirea etno-culturală este o veritabilă comoară, iar obiectivele turistice din Cluj-Napoca merită să fie descoperite.

Principalele locuri de vizitat în Cluj-Napoca sunt:

  • Piața Unirii, Biserica Sf. Mihail și statuia lui Matia Corvin;
  • Parcul Central – oaza verde a orașului;
  • Cetățuia, ce îți oferă o priveliște frumoasă asupra Clujului;
  • Turnul Croitorilor, devenit Centrul de Cultură Urbană;
  • Clădiri-simbol, precum Teatrul Național și Opera din Cluj;
  • Muzeul Steampunk Transylvania sau cel mai ciudat muzeu din România;
  • Parcul Etnografic Romulus Vuia;
  • Fabrica de bere Bârlog, unde poți face un tur ghidat, cu degustare.

Totodată, ai și destule activități pentru copii în Cluj, de la diverse locuri de joacă, la plimbări prin natură. De exemplu, o pădure în Cluj, unde poți face plimbări liniștite în natură cu copiii, este pădurea Făget.

Vizualizează și o hartă obiective turistice Cluj și împrejurimi:

Acum, că tocmai ai aflat ce poți face în Cluj, îți propunem o listă cu 35 de locuri de vizitat lângă Cluj, cu mașina. Sunt multe locuri frumoase de vizitat în județul Cluj și împrejurimile acestuia. Distanțele rutiere sunt la cel mult două ore de condus, cu mici excepții, cu drumuri și peisaje pitorești, tipice Transilvaniei!

Închiriază o mașină din Cluj-Napoca

Deplasările cu mașina sunt cele mai confortabile pentru a explora împrejurimile Clujului în voie. Poți opta pentru distanțe rutiere scurte, prin care să descoperi rapid locurile de lângă Cluj-Napoca, dar poți parcurge și distanțe rutiere mai lungi, care ascund câteva atracții turistice deosebite. Prin urmare, închiriază o mașină din Cluj și pornește în căutarea celor mai interesante locuri de vizitat.

De ce să alegi Enterprise Rent-A-Car

Enterprise Rent-A-Car este o companie care operează la nivel global. În România, suntem prezenți în Cluj-Napoca, dar și în alte orașe, precum Timișoara, Iași, Constanța sau București. Îți punem la dispoziție mașini din clasa economy, cât și din clasa de lux. Suntem transparenți în tot ceea ce facem, prin urmare prețurile pe care le afișăm și comunicăm sunt reale, fără taxe ascunse.

Indiferent de motivul pentru care călătorești, în scop de recreere sau de afaceri, îți oferim posibilitatea de a închiria o mașină, având parte întotdeauna de servicii de calitate și consultanță personalizată solicitărilor tale.

Bifează locurile de vizitat lângă Cluj cu o masina de la Enterprise Rent-A-Car. Ai libertate de mișcare și de organizare a călătoriilor așa cum îți dorești!

35 locuri de vizitat lângă Cluj

Așa cum tocmai ai aflat mai sus, Clujul este un oraș activ și atractiv, cu câteva obiective turistice foarte interesante. În plus, dacă vrei să ieși din Cluj-Napoca, ai numeroase atracții naturale și antropice pe care merită să le vezi. Uite care sunt cele 35 de locuri de vizitat lângă Cluj, pe care îți propunem să le incluzi în itinerarul tău:

1. Pădurea Hoia Baciu

Pădurea Hoia Baciu se află în vestul orașului Cluj-Napoca, în apropiere de cartierul Nicolae Grigorescu, la maximum o jumătate de oră de mers cu mașina. Poate fi mai mult sau mai puțin, depinde din ce zonă a orașului pleci. Este un loc de vizitat, dacă te atrag poveștile legate de paranormal.

O parte din pădure este populată cu stejar pufos și este clasată arie protejată Natura 2000.

Pădurea Hoia Baciu are o legendă de la care pleacă totul. Un cioban pe nume Hoia s-ar fi dus cu oile prin această pădure, însă nu a mai ieșit din ea. În plus, nu s-au găsit nici rămășite umane, nici rămășițe din oi. Pădurea a devenit celebră, la nivel internațional, după anul 1968, atunci când s-ar fi surprins o fotografie cu un obiect asemănător unui OZN. Adevărat sau nu, asta-i legenda pădurii!

În pădurea Hoia Baciu s-au semnalat diverse fenomene și apariții paranormale, ce nu au fost deslușite până în prezent. De la prezența unor așa ziși strigoi, mirese și alte siluete ciudate, până la senzații de rău, dureri de cap și sentimentul că ești tot timpul urmărit. De asemenea, se pare că dispozitivele electronice nu funcționează corespunzător.

Există posibilitatea să faci un tur ghidat prin pădure, cu oameni pasionați de tot ce înseamnă paranormal și fenomene inexplicabile.

2. Muzeul Bivolului

La doi pași de Cluj, mai exact vreo 20 de km, este satul Mera, care găzduiește un muzeu foarte interesant.

Muzeul Bivolului este un elogiu adus țăranului transilvănean, iar dacă vrei să vezi cu ochii tăi modul lui de viață și îndeletnicirile acestuia, împreună cu alte povești interesante, este un loc tare fain de bifat.

3. Adrenalin Park

Adrenalin Park este amenajat lângă Cluj, la circa 30 de minute de condus. Este unul dintre cele mai mari parcuri de aventură din județul Cluj, dar și din Transilvania. Accesul auto se face prin satul Feleacu, de pe drumul european E60.

Este o locație ideală atât pentru copii, cât și pentru adulți. Sunt, așadar, trasee de aventură pentru toate vârstele. De asemenea, după porția potrivită de adrenalină, te poți relaxa în zona de hamace sau unde este amenajată terasa în aer liber a parcului.

4. Arborele Sequoia

Între satele Săcuieu și Rogojel, la poalele munților Vlădeasa, te poți întâlni cu un arbore Sequoia gigant. Acesta este plantat la vreo 80 km de Cluj și poate fi luat în calcul, cu atât mai mult dacă îți planifici o călătorie prin această zonă rurală pitorească.

Mărețul arbore, specific Munților Sierra Nevada, a fost plantat de baronul Gal Silvestru, un împătimit în ceea ce privește dendrologia.

Accesul rutier până la el nu este posibil, din cauza drumului forestier abrupt și îngust, însă printr-o mică drumeție, de circa 30 de minute, vei ajunge la el. Peisajele întâlnite pe traseu sunt pitorești și îți vor permite să te conectezi îndată cu natura și să lași stresul cotidian deoparte.

5. Satul Rîmetea

Este aproape imposibil să nu fi auzit de el, fiind catalogat drept unul dintre cele mai frumoase sate din România! În funcție de trafic și de varianta de drum aleasă, vei avea de condus puțin peste o oră din Cluj. Satul este în județul Alba, iar cu o mașină accesul va fi unul facil.

Rîmetea surprinde imediat cum pășești în sat, de la arhitectura deosebită a caselor albe, până la frumosul masiv montan Piatra Secuiului. Nu rata moara de apă, care, se pare, ar fi cea mai veche din zonă, biserica unitariană din centrul satului, precum și Muzeul Satului. Dacă peisajele de aici te-au convins, poți să rămâi peste noapte într-una dintre unitățile de cazare din zonă. Te asigurăm că răsăritul soarelui „peste” Piatra Secuiului este unul spectaculos!

6. Cetatea Colțești

Dacă tot ajungi în zona Rîmetea, vizitează și Cetatea Colțești, aflată la 10-15 minute de condus. Mai este denumită, adesea, și Cetatea Trascăului.

Ruinele cetății sunt aflate într-un cadru natural fascinant, pe Valea Aiudului, la poalele Munților Trascău. Istoria cetății este una foarte veche, de peste 700 de ani. Ea a fost construită în jurul anului 1300 de un conte, pe nume Thoroczkay, ca urmare a invaziilor tătarilor care se extindeau în toată Europa de Răsărit.

Cetatea are și o poveste interesantă. Se spune că era legată prin tuneluri de o altă cetate care era pe dealul Rîmetea, dar și de biserica din Rîmetea. În aceste tuneluri, contele și-ar fi construit și o pivniță cu vinuri nobile.

În timpul unui atac al tătarilor, Eniko – fiica acestui conte – s-ar fi ascuns aici, în timp ce Thoroczkay s-ar fi dus la luptă împotriva tătarilor care atacau satul Rîmetea. Eniko nu a primit nicio veste de la tatăl ei, așadar a străbătut unul dintre tuneluri până a ajuns în cetatea Colțești. Aici, văzând că tătarii au cucerit locul și crezând că tatăl ei a fost omorât, Eniko s-a aruncat de pe stâncile cetății.

La scurt timp, Thoroczkay s-a întors în cetate și i-a alungat pe tătari. Atunci a aflat de gestul fiicei sale și a hotărât să astupe toate tunelurile, cu excepția unuia, rămas secret. Concluzionând povestea, fantoma lui Eniko își face apariția aici și împiedică pe oricine care pornește în căutarea tunelului secret al tatălui ei.

Ca să ajungi în preajma cetății Colțești, ai de parcurs o drumeție ușoară.

7. Cheile Vălișoarei

În peisajul Munților Trascău își fac apariția și Cheile Vălișoarei.

Modelate în calcar și pereți de stâncă care variază între 400 și aproape 800 de metri altitudine, Cheile Vălișoarei sunt ușor de accesat și de parcurs cu o mașină. Merită să le parcurgi, cu atât mai mult dacă ți-ai propus să explorezi zona Rîmetea-Colțești.

8. Conacul Secuiesc

În satul Colțești, ce aparține de comuna Rîmetea, poți vizita Conacul Secuiesc. Este o amenajare privată, cu un restaurant care servește preparate tradiționale delicioase, dar și cu posibilități de cazare, într-un cadru natural absolut minunat.

După ce ai admirat satul Rîmetea, Cetatea Colțești și Cheile Vălișoarei, îți poți trage sufletul aici, la conac. Te sfătuim să rezervi o masă în prealabil și să te bucuri de câteva momente de relaxare, așa cum o făceau și nobilii de altădată.

9. Cetatea Alba Carolina

Cu puțin noroc de trafic lejer, din Cluj până la faimoasa cetate din Alba-Iulia poți face o 1 oră și 40 de minute.

Alba Carolina este cea mai mare cetate din România, aflată pe o suprafață de peste 100 de hectare. Are o formă stelară interesantă, cu șapte bastioane. Porțile Cetății sunt și ele o particularitate a ansamblului fortificat cu rol militar. Există și un traseu tematic dedicat descoperirii lor.

La început, aici s-a aflat un castru roman transformat într-o cetate medievală și, în cele din urmă, în Cetatea Alba Carolina. Ea a fost ridicată de împăratul Carol al VI-lea. Se spune că cetatea a fost atacată o singură dată în istoria sa, de 8.000 de soldați unguri, însă fără să fie cucerită.

10. Grădina Zmeilor

La nord de Cluj, respectiv la 70 de km, poți descoperi Grădina Zmeilor. Rezervația naturală este în județul Sălaj, în apropiere de orașul Jibou.

Formațiunile stâncoase de aici par a fi sculptate în forma unor zmei și a altor creaturi fantastice de basm. Creatoarea lor este natura, prin activitățile ei de eroziune și mișcare tectonică. În 2019, locul a fost inclus în lista celor mai frumoase peisaje naturale din România.

Merită să ajungi aici, cu atât mai mult dacă te pasionează fotografia și vrei să imortalizezi câteva cadre inedite. De asemenea, este o rezervație cu câteva trasee accesibile ce îți vor dezvălui peisaje spectaculoase.

11. Castelul Wesselényi

Conducând spre Jibou, vei găsi Castelul Wesselényi. Își face apariția cu un corp central și două aripi, cu elemente baroce, fiind construit de baronul Wesselényi Miklós (tatăl) sau „bourul din Jibou”, așa cum era poreclit acesta. Porecla venea de la faptul că era un om puternic, dar și mânios. După moartea sa, castelul i-a rămas lui Wesselényi Miklós (fiul), ulterior fiind naționalizat.

De aici, te poți îndrepta spre Grădina Botanică Vasile Fati. Ea este amenajată în imensa grădină a ansamblului Castelului Wesselényi. Grădina botanică este una renumită, fiind unul dintre cele mai frumoase spații de acest fel din țara noastră.

12. Mănăstirea Ciucea

Cu acces via Huedin și la circa 70 de km de Cluj-Napoca, vei găsi Mănăstirea Ciucea.

Povestea mănăstirii este aparte, după cum tocmai vei afla. Așadar, mănăstirea Ciucea a fost ctitorită de poetul român Octavian Goga. Chiar dacă acesta și-a dorit aici o mănăstire de călugări, până la urmă, inclusiv în prezent, există o obște de maici.

Mănăstirea din lemn este foarte frumoasă, așezată într-un loc pitoresc și ușor de accesat.

13. Roșia Montană

La 2 ore și jumătate de condus din Cluj, Roșia Montană este prima localitate minieră atestată din România. Povestea ei legată de activitățile miniere străvechi, încă de pe vremea împăratului roman Traian, este cunoscută la nivel internațional.

În urma concesiunii controversate obținute de o companie pentru a exploata minier zona, în special pentru aur și argint, Roșia Montană a devenit în centrul atenției organizațiilor de mediu și a instituțiilor europene. Proiectul de exploatare a fost oprit și, începând din 2016, Roșia Montană este pe Lista Patrimoniului UNESCO.

Sunt multe locuri de vizitat în Roșia Montană, precum Cetatea Alburnus Maior, Muzeul Mineritului, Piatra Corbului sau Piatra Despicată.

14. Castrul Roman Potaissa

De la Cluj la Castrul Roman Potaissa faci, de regulă, sub o oră.

Romanii au construit aici, în apropiere de Turda, cel mai mare castru din Dacia. Locul nu este ales întâmplător. Pe lângă faptul că era pitoresc, romanii au fost atrași de zăcămintele de sare din zonă. Castrul a fost construit în anul 168, pe vremea lui Marcus Aurelius.

Castrul roman ocupă peste 20 de hectare și avea capacitatea să adăpostească circa 5.000 de soldați.

15. Stațiunea Muntele Băișorii

Sunt cam 50-60 de minute de condus pentru a ajunge din Cluj în stațiunea Muntele Băișorii.

Este o stațiune micuță, dar foarte liniștită. Poate fix asta cauți. În Băișoara poți face drumeții și plimbări prin natură, atât iarna, cât și vara. În plus, este ideală pentru plimbări cu ATV-ul sau pentru cicloturism. În apropiere de stațiune se află și Mănăstirea Băișoara.

Te așteptăm în comunitatea noastră, cu ponturi de călătorie și noutăți pe care le poți afla primul. Abonează-te la newsletter și beneficiază de 25€ reducere la următoarea închiriere.

16. Muntele Basmelor

La Muntele Basmelor se ajunge via stațiunea Muntele Băișorii.

Chiar dacă este un loc predominant pentru bucuria copiiilor, credem că poate fi un loc surprinzător și pentru adulți. Parcul de amuzament, căci așa se promovează locul, este așezat în mijlocul naturii, într-o pădure la 55 de km de Cluj-Napoca.

Printre unicorni, dragoni și balauri, cei mici se vor simți bine, într-o atmosferă de neuitat. Sunt multe trasee și activități în aer liber, tocmai bune pentru energia debordantă a copiilor.

17. Lacul Tarnița

La 15 km de Cluj-Napoca, poți explora Tarnița, un lac de acumulare de dimensiuni considerabile, cca. 215 hectare, în cadrul căruia regăsim un baraj și o hidrocentrală cu același nume. Barajul este considerat a fi cel mai suplu baraj în arc cu dublă curbură din România.

Este o atracție naturală foarte căutată de cei care iubesc să practice activități nautice, pasionați de drumeții sau, pur și simplu, pentru a respira puțin aer curat, într-un cadru natural superb.

De asemenea, dacă îți place să pescuiești, este un loc în care merită să ajungi. În apele lacului s-ar regăsi, încă de pe vremea lui Ceaușescu, o populație mare de lostrițe. Există și legende legate de acestea, precum că aici s-ar regăsi lostrițe de dimensiuni mari, adevărați monștri ai lacului. Nu există confirmări reale, dar este un detaliu care crește atractivitatea destinației.

De aici, poți începe și drumeții. O idee de traseu pitoresc ar fi spre Piatra Corbilor (Piatra lui Dan).

18. Castelul Banffy

După aproximativ 30 de km de parcurs cu mașina, vei ajunge la Castelul Banffy din comuna Bonțida. Castelul are o imagine care se asociază cu un festival de muzică de mare succes european, și anume Electric Castle.

Banffy este un simbol al renașterii transilvănene, fiind considerat un fel de Versaille al Transilvaniei. Domeniul de la Bonțida este atestat documentar din anul 1263, odată ce familia nobiliară Banffy intră în stăpânirea lui printr-o donație regală. În primă fază, aici ar fi existat un conac și, de-a lungul timpului, a ajuns să fie transformat într-un castel, cu o curte în formă de U.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, trupele naziste au incendiat o parte din castel, golindu-l de tot felul de obiecte prețioase. Restaurarea, începută după anii 90, continuă și astăzi. Meritul că acest castel mai este în picioare astăzi îi revine Fundației Transylvania Trust.

Parcul și lacul din spatele Castelului Banffy completează un peisaj relaxant și frumos de admirat.

19. Laguna Albastră

Laguna Albastră, din comuna Aghireșu, se află la circa o oră de condus față de Cluj-Napoca. Lacul de aici a luat naștere prin extragerea caolinului, un soi de argilă albă. Exploatarea se făcea de centrul minier din comună.

Peisajul natural întâlnit aici este superb, mai ales dacă prinzi și o zi însorită. Culoarea turcoaz a apei te va încânta și, cu puțină creativitate artistică, vei reuși să surprinzi fotografii demne de Instagram. Rămășițele de caolin de pe fundul apei ajută la nuanțele de turcoaz pe care le oferă lacul.

Laguna Albastră este înconjurată de vegetație de tip stufăriș, o pădure de gorun și dune de nisip. Cu toate că amenajarea turistică și accesul sunt un minus destul de mare, ai tot ce îți trebuie pentru o vizită inedită în natură! În plus, vara poți face puțină plajă sau o mică baie.

20. Satul Rogojel

Satul Rogojel a devenit o micuță stațiune turistică de interes local. Situat la cca. 77 de km de Cluj-Napoca, cu acces via Huedin, peisajele rurale ale acestui sat sunt absolut încântătoare!

Este un sat de munte, de tip răsfirat, cu poteci pitorești care trec pe lângă căpițe de fân și gărdulețe rustice din lemn. Altitudinea la care este amplasată așezarea este undeva la 1000 de metri, la poalele Munților Vlădeasa din Apuseni. Sătenii sunt recunoscuți pentru faptul că sunt gospodari, iar acest lucru se poate observa numaidecât, privind curțile frumoase și îngrijite ale locuitorilor.

Drumul principal care traversează satul este într-o stare bună, așadar poți explora rutier și pietonal peisajele de aici. Din când în când, oprește mașina și admiră priveliștile frumoase care îți apar la orizont. La fel de interesantă este și biserica satului, un monument istoric realizat din piatră și pământ.

21. Parcul de agrement Moara de Vânt

La aproximativ 30 de minute de mers cu mașina de Cluj-Napoca, poți vizita parcul de agrement Moara de Vânt. Este mai degrabă o fermă a animalelor, ea găzduind nu mai puțin de 250 de animale, de la iepurași, rățuște, porcușori de Guineea, până la maimuțe, cerbi și lame. Cu alte cuvinte, o mini-zoo!

Ce este cu adevărat atractiv la această fermă de lângă Cluj este faptul că poți mângâia și hrăni animalele. Știm deja foarte bine că în grădinile zoologice amenajate în orașele din țară, acest lucru, în teorie, nu este posibil.

Dincolo de fermă, ai posibilitatea să te plimbi cu trenulețul, să te aventurezi într-un parc de aventură sau să admiri Castelul… Zbenguială. Este un loc tare fain, mai ales dacă ai și copiii cu tine.

22. Stufărișul de la Sic

Un alt loc de vizitat lângă Cluj, este Stufărișul de la Sic. Nu sunt mai mult de 40 de km până la Sic.

Este o rezervație naturală protejată din lunca Văii Fizeșului, comuna Sic, cu mlaștini, lacuri, vegetație de stuf și papură. Locul este și mai interesant datorită faptului că este amplasat între dealuri transilvănene.

Pe lânga fauna specifică de deltă, aici există și peste 100 de specii de păsări – un număr destul de impresionant! Amenajarea este destul de bună, cu o punte din lemn, foișoare și un turn: o oază de liniște de pus pe listă. Îți recomandăm un aparat de fotografiat cu zoom sau un binoclu, pentru observarea și fotografierea păsărilor.

Dacă îți place să pescuiești, Lacul Știucilor este foarte aproape. Trebuie să știi însă că pescuitul este permis doar din barcă, conform prevederilor și legii prohibiției.

Dacă nu ai închiriat niciodată o mașină și ai nevoie de una, uite care sunt cele mai importante sfaturi de inchiriere de care să ții cont.

23. Cascada Vălul Miresei

Nu îți ia mai mult de două ore să conduci până la Cascada Vălul Miresei. Este localizată în comuna Răchițele din județul Cluj.

Cascada Vălul Miresei este una dintre cele mai spectaculoase din Munții Apuseni, aflându-se la cca. 1000 de metri altitudine și cu o cădere a apei de la aproximativ 30 de metri. În partea de sus a cascadei este o scobitură în stâncă, ce seamănă cu un voal, care asigură o dispersie frumoasă a apei.

Circulă și o legendă tragică în legătură cu această cascadă. Se spune că o mireasă ar fi căzut de pe stâncile abrupte ale cascadei și voalul ei a rămas prins de una dintre stânci. Nuntașii ar fi plâns zile în șir, încât aici s-a format o cascadă. Pare puțin probabil, însă legenda trebuie respectată.

Drumul până la cascadă este asfaltat, mai puțin o porțiune de 1 km, pe care va trebui să o parcurgi la pas. Așadar, accesul este unul lejer pentru o asemenea frumusețe naturală.

24. Cheile Turenilor

Sunt cam 30 de km între Cluj-Napoca și Cheile Turenilor. Ele mai sunt întâlnite și sub denumirea de Cheile Turului sau Cheile Tureniului, așa cum sunt găsite, de altfel, pe Google Maps.

Cheile Turenilor sunt sălbatice, diferite față de alte chei și defilee din țara noastră ce se pot admira fără prea mult efort. Așadar, vorbim de un relief mai puțin explorat, cu pereți de stâncă, multe peșteri, mici cascade și un fir de apă. Traseul de drumeție care străbate aceste chei a fost amenajat și marcat de Serviciul de Salvamont.

Cheile sunt declarate rezervație naturală, dar și parc arheologic. Aici s-au descoperit unelte, monede și obiecte ceramice vechi.

Pentru a parcurge în totalitate traseul, pe firul apei, este necesar un echipament adecvat de munte (incluzând ham, lonje și cască), o minimă experiență și o pregătire fizică bună.

25. Cheile Turzii

La o distanță mică față de Cheile Turenilor, poți admira o altă frumusețe naturală, mult mai celebră, și anume Cheile Turzii. Ele se văd spectaculos de pe drumul E81. Odată ce virezi spre satul Săndulești, te vei apropia și mai multe de ele.

Cheile Turzii sunt tot o rezervație naturală, însă cu trasee mult mai accesibile și în funcție de preferințe. Până și cel mai ușor și scurt traseu oferă peisaje uimitoare. Dacă nu ai dispoziție pentru drumeție, poți face și alte activități outdoor interesante, precum trasee de via ferrata sau mountain bike.

26. Salina Turda

Fiindcă tot ești în zona Turzii, pune neapărat Salina Turda pe lista de atracții turistice de vizitat. Salina de aici este cea mai spectaculoasă din țara noastră și este foarte apreciată și la nivel internațional. Este genul de loc turistic care merită văzut cel puțin o dată în viață.

Povestea salinei începe, cum altfel, cu mineritul de sare, o activitate atestată într-un document oficial în anul 1271. Începând cu anul 1840, activitățile de exploatare a sării încep să se reducă. În al Doilea Război Mondial, salina a servit drept adăpost antiaerian și, apoi, ca depozit de brânzeturi. Începând cu 2010, după restaurare și modernizare, Salina Turda a devenit un adevărat spectacol al subteranului.

Salina Turda este un loc pentru toată lumea. Te poți da în Roata Panoramică, poți juca minigolf, tenis de masă sau bowling. De asemenea, găsești un amfiteatru cu diverse proiecții. Dacă nu este de ajuns, te poți plimba cu barca pe lacul din Mina Terezia.

27. Parcul de Sculptură Arkhai

Tot ce vei vedea în Parcul de Sculptură Arkhai este creat de sculptorul şi artistul plastic clujean Ernő Bartha. Parcul se află amenajat la 30-40 de minute de condus față de Cluj, în satul Vlaha, iar dacă iubești arta sau, pur și simplu, ești o persoană curioasă, îți va surâde atmosfera de aici.

Cadrul de desfășurare a sculpturilor este unul aparte, un loc unde frumusețea naturii și creativitatea umană se regăsesc într-o armonie perfectă. Sculpturile sunt de dimensiuni medii și mari, fiind realizate cu multă migală, atenție, din fân. Cu toate aceste aspecte interesante, Parcul Arkhai a ajuns să fie cunoscut la nivel internațional.

Este o escapadă numai bună dacă vrei să scapi de aglomerația urbană și vrei să vezi un altfel de obiectiv turistic din împrejurimile Clujului.

Știm că, uneori, poate fi greu să alegi mașina perfectă pentru nevoile călătoriilor tale. Prin urmare, ți-am pregătit un ghid de alegere masina, astfel încât să ai călătorii frumoase și fără griji!

28. Satul Chidea

Satul Chidea se află la mai puțin de o oră față de Cluj, pe valea Borșei.

Spunem cu tărie că este un loc tare atractiv, un loc în care vei putea admira case „împietrite”. Farmecul satului sunt, așadar, construcțiile din piatră. Aproape totul este făcut din piatră aici, mai exact, din tuf calcaros. Prelucrarea și modelarea lui a devenit o adevărată artă a locuitorilor care mai trăiesc aici. Pe lângă aceste detalii, Chidea are și o istorie îndelungată, fiind atestat documentar în anul 1332.

Chidea este un sat-muzeu în aer liber, o opțiune bună de plimbare atunci când vremea e frumoasă. Să nu te sperii nici de liniștea apăsătoare întâlnită aici; ea face parte din farmecul acestui sat „uitat de lume”.

29. Lacul Beliș-Fântânele

Lacul Beliș-Fântânele intră în categoria de lacuri de acumulare create de om. În cazul de față, construcția barajului hidrocentralei electrice de la Mărișel.

Poziționarea la confluența a trei munți, Gilău, Vlădeasa și Muntele Mare, face ca lacul să fie așezat într-un cadru montan pitoresc, la aproape 1.000 de metri altitudine. Pe malul lacului s-a dezvoltat o micuță stațiune turistică, Beliș-Fântânele.

Pe suprafața mare a lacului poți practica activități nautice, precum plimbare cu hidrobicicleta sau cu barca. Desigur, te poți așeza liniștit într-un loc și contempla frumusețea naturii. Nu vezi în fiecare zi un asemenea peisaj, așadar profită!

O atracție a lacului este faptul că, din când în când, în perioadele de secetă, pot fi văzute ruinele bisericii romano-catolice a vechiului sat Giurcuța de Jos, inundat în urma construirii barajului. Interesant este și faptul că este singura ruină de acest fel din țară, ce poate fi vizitată în întregime! În mod normal, fundația lăcașului de cult este la circa 30 de metri adâncime sub apă.

30. Satul Mărișel

Dacă tot ești în zonă, să ai în vedere o plimbare prin satul Mărișel. Satul este situat în Munții Gilău, la o altitudine ce trece de 1.200 de metri. Mărișel se află pe cel mai întins și frumos platou montan locuit din Apuseni!

Pe lângă priveliștile naturale minunate, satul Mărișel este recunoscut pentru tradiții și obiceiuri locale. Ansamblul „Mărișeana” și ,,Junii Mărișelului” sunt valori culturale remarcabile, incluse în Patrimoniul UNESCO. Ai toate motivele să pleci în căutarea acestui spațiu mioritic al Apusenilor.

31. Satul Sâncraiu

Un alt sat foarte frumos, cu specific unguresc, este satul Sâncraiu. Este situat la puțin peste o oră de condus din Cluj-Napoca și, cel mai probabil, vei zice că nu are cum să fie situat în România.

Farmecul acestui sat este modul în care a fost gestionat și modernizat de autoritățile locale, dar și de spiritul localnicilor, adevărați gospodari care știu să-și îngrijească și înfrumusețeze casele și curțile. Prin urmare, meritele sunt alte tuturor celor de aici.

Evenimentele care se organizează aici sunt și ele un motiv bun să mănânci o plăcintă sau o înghețată ungurească. De asemenea, localnicii primitori deschid larg porțile curților și te invită să le admiri țesăturile.

Îți dăm și un pont: poți lăsa mașina în Huedin și porni spre Sâncraiu pe bicicletă. Este o pistă amenajată special pentru iubitorii de cicloturism, pe traseul unei foste linii ferate.

32. Barajul și Lacul Drăgan

Urmând drumul pitoresc de pe Valea Drăganului, vei ajunge la Barajul și Lacul Drăgan. Este cunoscut și sub numele de Floroiu sau, cel mai corect, Drăgan-Floroiu. Floroiu ar fi fost numele celui care se ocupa de barul din localitatea cu același nume. Era un sat mic, amenajat provizoriu și locuit de muncitorii care construiau barajul. Drept recunoștință, zona mai poartă și această denumire.

Direct din Cluj, vei face spre 2 ore, însă, spunem noi, peisajul este încântător! Fix cât să merite statul la volan.

Barajul este un gigant din beton superb construit, cu dublă curbură, fiind al doilea ca mărime din țară. Aici se pot observa apele râurilor Drăgan și Sebeșel, păduri de brazi și Vârful Montan Buteasa, cu ai săi 1714 metri înălțime.

Barajul și Lacul Drăgan sunt de privit vara, când ești întâmpinat de nuanțe verzi-albăstrui, dar și toamna, când frunzele pădurilor de aici devin aurii! O adevărată stare de bine regăsești aici.

33. Cetatea Bologa

Dacă tot ți-ai dedicat o zi frumoasă pentru Valea Drăganului, la întoarce, poți face o oprire la Cetatea Bologa.

Este o fostă fortăreață, atestată încă din anul 1304, sub numele de Sebuswar. Era considerată un punct strategic pentru drumul care ducea spre Oradea, pe Valea Crișului Repede. De asemenea, în momentele de asediu, localnicii se adăposteau în ea. Otomanii au fost principalii inamici ai zonei, fapt pentru care s-a înălțat și această cetate reprezentativă pentru Transilvania Medievală.

O legendă locală spune că sabia lui Mircea cel Bătrân s-ar afla ascunsă printre ruinele Cetății Bologa. Adevărat sau nu, marele domnitor a avut merite imense în ceea ce privește luptele de aici cu otomanii.

Chiar dacă nu mai este completă, cetatea este frumos așezată pe o colină, la poalele satului Bologa. Turnul mare și o bună parte din zidurile fortificate sunt încă în picioare.

34. Băile Cojocna

Un alt loc de vizitat lângă Cluj, chiar destul de aproape dacă nimerești un trafic mai puțin aglomerat, sunt Băile Cojocna.

Ele funcționează neîntrerupt de 130 de ani, fiind construite de localnicii comunei Cojocna. După modernizarea lor cu fonduri europene, locul a prins și mai multă viață, cu vizitatori din mai multe părți ale țării.

Apele sărate de aici și aerul salin ionizat sunt recunoscute pentru proprietățile lor benefice asupra sănătății. Așadar, cu un minim efort de plutire, sarea ajutându-te să te menții la suprafață, te poți relaxa câteva ore în Băile Cojocna.

#DescoperăRomânia pe paginile noastre de Facebook și Instagram și dă-ne TAG la pozele tale din excursiile cu maşina!

35. Târgu Mureș

Ultimul loc pe lista noastră este ocupat de un oraș cochet al Transilvaniei, aflat la puțin peste 100 de km față de Cluj. Este vorba despre Târgu Mureș, un alt oraș medieval important al acestei regiuni.

Situat în „Inima Transilvaniei” istorice, orașul merită să fie descoperit la pas. Principalele obiective turistice pe care le poți lua în calcul sunt:

  • Cetatea Târgu Mureș, cu cele 7 bastioane unite prin ziduri fortificate;
  • Palatul Culturii, o clădire reprezentativă pentru perioada Belle Epoque a Transilvaniei;
  • Piața Trandafirilor, artera principală a orașului;
  • Grădina Zoologică, una dintre cele mai frumoase din Transilvania.

Cu aceste câteva obiective turistice frumoase, Târgu Mureș este o opțiune inspirată de luat în calcul. Nu uita de kurtoș și langoș, două vedete culinare care trebuie savurate, oricât de scurtă ar fi vizita ta prin orașul de lângă râul Mureș.

În concluzie, ai foarte multe locuri de vizitat lângă Cluj, unele mai interesante ca altele. Depinde și de preferințele tale, de starea ta de spirit sau de cine te însoțește. În orice caz, ai de unde alege. De asemenea, nu uita de atracțiile turistice din Cluj care, după cum ai descoperit, merită vizitate și admirate în orice anotimp!

Surse foto: Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock.

Închiriază o mașină
Rezerva-ți mașina de care ai nevoie chiar acum!
Inchirieri contactless
Fă-ți check-in-ul online înainte de a veni să-ți preiei mașina.
Complete Clean Pledge
Ne angajăm să îmbunătățim protocoalele noastre de curățare.

Mai multe articole

Aboneaza-te și primești o reducere de 25€ pentru urmatoarea rezervare!