Atracții turistice de nota zece la Londra!
Cu o mulțime de atracții turistice impresionante și lucruri captivante de făcut, Londra este unul dintre cele mai populare locuri de vizitat din lume, atrăgând peste 20 de milioane de turiști în fiecare an. Capitala diversă și plină de viață a Marii Britanii oferă câte ceva pentru toată lumea, fie că vorbim de oameni pasionați de cultură, istorie, arhitectură sau chiar gastronomie! Astăzi ți-am pregătit locațiile pe care nu le poți rata dacă vrei să ai o primă vizită de neuitat.
Londra este un oraș foarte aglomerat, așa că nu uita să închiriezi un autoturism prin Enteprise, pentru a te asigura că nu pierzi timp inutil cu mijloacele de transport în comun!
Palatul Buckingham
Inconfundabilul palat Buckingham a fost construit în 1837 și este reședința londoneză a familiei regale încă de la urcarea reginei Victoria pe tron. În timp sezonului cald, când Regele Charles este plecat la reședința de vară a familiei regale din Scoția, Castelul Balmoral, proprietatea devine deschisă publicului larg, iar vizitatorii pot cumpăra bilete pentru tururile oficiale unde pot descoperi cum trăiesc distinșii regali. Grăbește-te și rezervă cu câteva luni înainte! Este cea mai căutată atracție, iar prețurile pot crește exorbitant.
British Museum
Pregătește-te să descoperi una dintre cele mai mari colecții de antichități din lume, cu peste 13 milioane de artefacte din lumea antică. Cu obiecte de neprețuit din Asiria, Babilonia, China, Europa și din alte părți, este greu să rămâi indiferent în fața unor asemenea descoperiri.
Cele mai faimoase exponate ale muzeului sunt marmura Elgin din Partenon, Piatra Rosetta, bustul colosal al lui Ramses al II-lea, mumiile egiptene și tezaurul spectaculos de argint roman din secolul al IV-lea, cunoscut drept Comoara Mildenhall. Vei zăbovi câteva ore aici, așa că poți profita și de restaurantul din interiorul muzeului!
Big Ben
Nu poți veni la Londra fără să vezi cu ochii tăi iconicul Big Ben, cel mai înalt ceas cu clopot din lume, care funcționează încă din anul 1859. Este un punct de reper emblematic al orașului, care merită vizitat, legat de Palatul Westminter și Podul Westminster. Plimbă-te de-a lungul Tamisei și bucură-te de orașul animat incredibil.
Picadilly Circus și Piața Trafalgar
Două dintre cele mai cunoscute locații turistice, Piccadilly Circus și Piața Trafalgar se află nu departe una de cealaltă și reprezintă locul perfect de exploare socială a orașului! Acestea două marchează intrarea în Soho, cartierul de teatru și divertisment al Londrei. Zona este perfectă pentru plimbare și vei găsi o grămadă de buticuri, cafenele trendy, magazine de suveniruri. Bucură-te de arhitectură și aleile întortocheate care te duc cu gândul la o epocă uitată, însă aristocrată.
Cauți și alte sugestii legate de călătorii? Atunci ne găsești și pe Facebook, Instagram sau LinkedIn.