Unde plecăm de Paște: 10 idei pentru vacanța de primăvară
Primăvara aduce cu sine, odată cu renașterea naturii, dorința de a evada din rutina zilnică și de a explora locuri noi. Sărbătoarea Paștelui este ocazia perfectă pentru o escapadă de câteva zile, care să îți ofere liniște și relaxare sau să te incite să vizitezi locuri neexplorate. Pe măsură ce vremea devine mai blândă, orașele istorice, peisajele montane sau plajele însorite devin destinații ideale pentru o vacanță pe plaiurile de acasă.
Satele pitorești din Bucovina și Maramureș, unde Paștele este sărbătorit ca odinioară, zonele de munte și stațiunile care îți promit destindere deplină sunt tot atâtea destinații pentru care cei care se reîntorc acasă de sărbători de pe alte meleaguri, căci România are câte ceva de oferit tuturor.
În rândurile următoare, îți propunem zece locuri în care îți poți petrece vacanța de primăvară, perfecte pentru a transforma sărbătoarea Paștelui într-o experiență pe care n-o vei uita prea repede.
- Oferte de Paște – ținutul Maramureșului
- Oferte de Paște – Bucovina
- Oferte de Paște – județul Neamț
- Oferte de Paște – Delta Dunării
- Oferte de Paște – zona Brașovului
- Unde plecăm de Paște – Valea Prahovei
- Unde plecăm de Paște – județul Covasna
- Unde plecăm de Paște – Țara Hațegului
- Unde plecăm de Paște – Litoralul românesc
- Unde plecăm de Paște – județul Vâlcea
1. Oferte de Paște – ținutul Maramureșului
Maramureșul, unde tradițiile se păstrează cu sfințenie, iar peisajele par desprinse dintr-o carte de povești, este destinația perfectă pentru o vacanță de Paște autentică. În satele din Valea Izei, Breb sau Moisei, vei descoperi atmosfera unică a sărbătorii, participând la slujba de Înviere în biserici de lemn incluse în patrimoniul UNESCO, precum cele din Bârsana și Ieud. Obiceiurile locale, cum ar fi stropitul fetelor și înroșirea ouălor cu foi de ceapă, îți vor aminti de farmecul Paștelui de odinioară.
Pe lângă experiențele tradiționale, poți vizita Cimitirul Vesel din Săpânța și impresionantele porți maramureșene sau te poți plimba cu celebra mocăniță de pe Valea Vaserului. La capitolul cazare, opțiunile variază de la pensiuni rustice până la case tradiționale restaurate.
2. Oferte de Paște – Bucovina
Bucovina este una dintre cele mai frumoase destinații pentru vacanța de Paște. Aici, peisajele îți taie răsuflarea, iar oamenii locului țin obiceiurile așa cum le-au primit de la străbuni. Vei putea participa la slujba de Înviere în mănăstiri renumite, precum Putna, Sucevița sau celebrul Voroneț, cu faimoasa sa nuanță de albastru, unic în lume. Bucovinenii te vor întâmpina cu ospitalitate și bucate alese: cozonaci pufoși, pască și drob de miel.
Pe lângă latura spirituală, poți vizita Muzeul Oului Pictat din Vama, unde vei descoperi arta încondeierii, sau cetatea de scaun a Sucevei, simbol al istoriei moldave. Pentru cazare, ai de ales între pensiuni rustice, precum cele din Gura Humorului, și hoteluri elegante, care îți pun la dispoziție tot confortul de care ai nevoie pentru a te relaxa.
👉 Când revii în țară cu familia pentru a petrece Paștele împreună cu cei dragi, optează pentru serviciul de inchirieri auto oferit de Enterprise Rent-a-Car. Astfel, vei putea descoperi cu ușurință frumusețea și istoria regiunilor românești, în timp ce călătoriile tale devin mai plăcute și mai flexibile.
3. Oferte de Paște – județul Neamț
Neamțul, un colț deosebit din România, se remarcă printr-un potențial turistic în continuă expansiune. Acest ținut de o frumusețe aparte își întâmpină vizitatorii cu un patrimoniu natural și istoric unic, cu un număr impresionant de mănăstiri și lăcașuri de cult, dar și cu unele dintre cele mai captivante case memoriale din întreaga țară.
Este greu să alegi care dintre locurile minunate ale Neamțului își va face loc pe lista ta de Paște: mănăstirile Neamț, Agapia, Văratec sau Sihăstria, zimbrăria Dragoș Vodă din Parcul Vânători, Cheile și barajul Bicazului, Curtea Domnească din Piatra Neamț sau casa din Humulești în care s-a născut Ion Creangă.
La fel de dificil este să alegi dintre capodoperele gastronomice ale acestui ținut de basm: hârzobul de pește, țuica cu schinduc, turtele cu julfă sau gama atât de variată de brânzeturi, specifice zonei. Orice ai alege, o vacanță de Paște în Neamț este o experiență de neuitat, plină de tradiție, frumusețe și inedit.
4. Oferte de Paște – Delta Dunării
Pământul dintre Dunăre și mare, care combină liniștea naturii cu experiențe autentice, este o alegere inedită pentru vacanța de Paște. Primăvara, biosfera Deltei prinde viață, păsările migratoare se întorc, iar peisajele sunt spectaculoase. Poți explora cu barca brațele liniștite ale Dunării, vizitând Pădurea Letea, cea mai nordică pădure subtropicală din Europa, sau plajele sălbatice de la Sulina.
Pe lângă frumusețea naturală, poți descoperi viața din satul pescăresc Mila 23, locul natal al lui Ivan Patzaichin și poți savura preparate tradiționale din pește, precum storceagul sau malasolca. Poți asista la slujba de Înviere, într-o atmosferă specială, la diferitele mănăstiri și biserici lipovene din zonă. Pentru cazare, poți opta pentru campinguri moderne sau pensiuni tradiționale.
5. Oferte de Paște – zona Brașovului
Zona Brașovului este o destinație extrem de apreciată pentru vacanța de Paște, oferind combinația perfectă între istorie, tradiție și peisaje montane spectaculoase. Orașul Brașov, cu străduțele sale medievale, te invită să descoperi atracții celebre, cum ar fi Biserica Neagră, Piața Sfatului și fortificațiile medievale. De asemenea, poți urca pe muntele Tâmpa pentru o panoramă minunată asupra orașului.
Ca să ai o vacanță completă, vizitează castelul Bran sau cetățile de la Râșnov, Prejmer, Feldioara și Rupea. De Paște, vei putea participa la slujbele religioase din bisericile de aici, fie în rit ortodox, fie catolic.
Pentru cazare, ai la dispoziție pensiuni tradiționale, case unice – cum este cea de la Viscri, proprietatea regelui Charles al III-lea al Marii Britanii – sau hoteluri moderne, ca cele din Poiana Brașov.
👉 Dacă vrei să petreci Paștele împreună cu familia în județul Brașov, alege o masina inchiriata in orice loc de la Enterprise, care îți garantează o călătorie plăcută, confortabilă și flexibilă, oferindu-ți toate condițiile pentru o vacanță de primăvară așa cum îți dorești!
6. Unde plecăm de Paște – Valea Prahovei
Pentru străini, ca și pentru românii care se întorc în țară de sărbători, Valea Prahovei rămâne o destinație de Paști căutată, oferind un cadru montan spectaculos, ideal pentru relaxare și drumeții.
Stațiunile de aici, unde poți combina tradițiile pascale cu peisaje de vis, cum sunt Sinaia, Bușteni și Predeal, sunt ideale pentru vacanța de primăvară. Castelul Peleș din Sinaia, simbol al regalității României, este un loc de neratat, iar pentru iubitorii de natură, Munții Bucegi oferă trasee montane pentru toată familia. Sărbătorile pascale sunt trăite în mod special în această zonă, cu slujbe de Înviere la biserici de patrimoniu și obiceiuri tradiționale.
Pentru cazare, Valea Prahovei oferă opțiuni diverse, de la pensiuni rustice, precum cele din Bușteni, până la hoteluri de lux, de genul celor din Sinaia.
7. Unde plecăm de Paște – județul Covasna
Județul Covasna nu este încă apreciat la adevărata sa valoare, deși este o destinație care are multe de oferit celor care îi trec pragul. Orașul Sfântu Gheorghe, reședința județului, te întâmpină cu o atmosferă liniștită și puncte de interes turistic, precum Biserica Reformată și Centrul Cultural. De Paște, poți participa la slujba de Înviere, bucurându-te de tradițiile autentice ale zonei.
Pentru iubitorii de natură și relaxare, băile Tușnad, Balvanyos, Șugag și Malnaș sunt stațiuni ideale, cunoscute pentru izvoarele minerale curative și peisajele montane spectaculoase. În apropiere, poți explora Cheile Vârghii și Muntele Mic sau poți face plimbări în Rezervația Naturală Tușnad.
Pentru cazare, ai opțiuni variate, de la pensiuni tradiționale la hoteluri confortabile, fiecare dintre ele oferind confort, experiențe inedite și momente de relaxare autentică.
👉 Te reîntorci cu familia în țară ca să petreci Paștele și nu știi cum să închiriezi o mașină pentru vacanță? Află amănunte despre întregul proces în articolul Sfaturi esentiale pentru conducatorii incepatori la inchirierea unei masini.
8. Unde plecăm de Paște – Țara Hațegului
Țara Hațegului, o regiune cu o istorie fascinantă, peisaje deosebite și tradiții bine păstrate, este destinația ideală pentru un sejur de Paște. Situată în sud-vestul Transilvaniei, această zonă oferă o atmosferă liniștită și un cadru natural fără egal.
Unul dintre cele mai importante obiective turistice din Țara Hațegului este Geoparcul Dinozaurilor, unde poți descoperi vestigii ale faunei preistorice, inclusiv fosilele unora dintre cele mai mari teropode care au trăit pe teritoriul României. Castelul Corvinilor din Hunedoara, un simbol al arhitecturii medievale, este un alt loc pe care nu trebuie să-l ocolești. Mănăstirea Prislop, loc de pelerinaj pentru mulți credincioși, oferă o atmosferă meditativă, de liniște profundă.
Pentru cazare, Țara Hațegului dispune de pensiuni tradiționale, unde te poți bucura de ospitalitatea localnicilor și de preparate tradiționale delicioase, dar și de hoteluri de trei și patru stele.
9. Unde plecăm de Paște – Litoralul românesc
Deși Paștele este asociat în principal cu destinațiile montane, litoralul te așteaptă cu o primăvară blândă, posibilități de distracție și locuri vrednice de explorare.
Constanța, cu portul său și atracțiile istorice, precum Moscheea Carol I și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, este un punct de plecare ideal. Mamaia, renumită pentru plajele sale largi, ofertele de Paște all inclusive și viața de noapte, este perfectă pentru o vacanță activă.
Cei care doresc să îmbine tradiția sărbătorii pascale cu descoperirea de locuri noi pot vizita lăcașurile de cult din apropiere: mănăstirea și peștera Sfântului Ioan Casian, mănăstirile Dervent, Sf. Andrei sau Dumbrăveni. Nu trebuie trecute cu vederea nici Insula Ovidiu, edificiul roman cu mozaic, farul genovez sau geamia Hunchiar, cea mai veche din Constanța.
Pentru cazare, litoralul românesc oferă opțiuni variate, de la hoteluri de lux de cinci stele, la pensiuni tradiționale și vile, precum cele din Eforie Nord sau Costinești.
👉 Călătoria până la destinația aleasă pentru petrecerea Paștelui este întotdeauna parte a experienței de vacanță. Află mai multe despre cele mai apreciate rute auto din România în articolul Descoperă cele mai frumoase drumuri din țară.
10. Unde plecăm de Paște – județul Vâlcea
Zona Vâlcii, adesea trecută cu vederea, merită să fie descoperită, pas cu pas, mai ales pentru istoria și peisajele spectaculoase pe care le oferă. Deși nu este la fel de promovată ca alte zone turistice, Vâlcea ar trebui să aibă un loc deosebit în topul județelor turistice ale României, deoarece combină diversitatea naturală, tradițiile culturale și oportunitățile de relaxare în mijlocul naturii.
Printre atracțiile principale ale județului se numără Muzeul Trovanților din Costești, salina de la Ocnele Mari, Mănăstirea Cozia, unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din țară, cu o istorie de peste 600 de ani, și Mănăstirea Hurezi, inclusă în patrimoniul UNESCO, loc de pelerinaj spiritual. Tot aici poți explora și Rezervația Naturală Buila-Vânturarița, un loc ideal pentru drumeții.
Stațiunile balneo-climaterice din Călimănești și Căciulata sunt destinate relaxării și tratamentelor, iar peisajele montane și aerul curat promit o vacanță de Paște liniștită și revitalizantă.
Indiferent de destinația aleasă, vacanța de Paște este o ocazie perfectă pentru a scăpa de rutina zilnică și a redescoperi frumusețea tradițiilor românești. Fie că te relaxezi în mijlocul naturii, vizitezi locuri încărcate de istorie sau te bucuri de ospitalitatea oamenilor, fiecare călătorie va adăuga vieții tale o nouă amintire specială. Paștele devine, astfel, momentul ideal pentru a petrece timp cu cei dragi, într-un cadru care să te încarce de energie pozitivă.
Sursa foto: Shutterstock [1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11]