Sfaturi de calatorie  »  Marele Bazar din Istanbul: curiozități și sfaturi

Marele Bazar din Istanbul: curiozități și sfaturi

Marele Bazar din Istanbul: curiozități și sfaturi

Nicio călătorie la Istanbul nu poate fi completă fără cel puțin o vizită în Marele Bazar. Sub cupolele sale, singurul oraș din lume așezat pe două continente își dezvăluie sufletul. Străzile sale înguste, pline de istorie, te poartă prin labirintul de magazine, unde aromele și culorile se împletesc într-un dans hipnotic.

Covoarele țesute manual, cu culorile lor vibrante, sunt ca niște ferestre către trecut. Ele păstrează ecoul călătoriilor și negocierilor din vremuri apuse. Aici, un covor nu este doar o piesă de mobilier; este o poveste așezată sub picioarele tale, o călătorie în timp și spațiu. Bijuteriile, strălucind în vitrine, îți amintesc de vremuri de mult apuse, iar fiecare piatră prețioasă are o poveste de spus.

Pentru că Istanbulul nu se află departe de țara noastră, iar cei 640 de kilometri până acolo pot fi parcurși cu mașina în doar nouă ore, ne-am propus să-ți prezentăm, în rândurile care urmează, un ghid al Marelui Bazar, împreună cu informațiile de care ai nevoie pentru o sesiune de cumpărături reușită.

Scurtă istorie a Marelui Bazar din Istanbul

Bazar din Istanbul

Kapalıçarşı („piața acoperită”) sau Büyük Çarşı („piața mare”), așa cum este cunoscut în limba turcă Marele Bazar din Istanbul, a fost creat din ordinul sultanului Mehmet al II-lea, în iarna anului 1455, la puțin timp după cucerirea Istanbulului de către otomani. La început, în piață se comercializau numai textile, și de aceea a fost numit Cevahir Bedesten sau Bedesten de Gems, cuvântul „bedesten” în persană însemnând „bazarul vânzătorilor de pânză”. Ca structură, piața a fost construită din cărămidă și lemn, cu arcade mari, boltite, iar pereții erau, ca și astăzi, ornamentați cu tencuieli pictate.

Câțiva ani mai târziu, sultanul Mehmet al II-lea a ordonat construcția unei alte piețe acoperite, numită Sandal Bedesten, al cărei nume vine de la un fel de fir textil, țesut în Bursa, care are culoarea lemnului de santal. Peste un timp, toate mărfurile textile au fost mutate la Sandal Bedesten, iar Cevahir Bedesten a fost rezervat pentru comerțul cu bunuri de lux.

Poziția fizico-geografică a Imperiului Otoman a făcut ca Bazarul să fie un punct extrem de important în comerțul mediteraneean. Potrivit mai multor călători europeni, începând din Evul Mediu și până în prima jumătate a secolului al XIX-lea, piața a fost de neegalat în Europa în ceea ce privește abundența, varietatea și calitatea produselor.

Marele Bazar din Istanbul – curiozități

Considerat a fi unul dintre primele shopping malluri din lume, Marele Bazar se întinde pe o suprafață impresionantă de 30.700 metri pătrați, cu 61 de străzi acoperite și peste 4.000 de magazine, care atrag zilnic între 250.000 și 40.000 de vizitatori.

Uriașa piață se află situată în cuprinsul orașului vechi, în cartierul Fatih și este poziționată aproximativ între moscheile Beyazıt și Nuruosmaniye. Are 21 de puncte de intrare, dar cele mai importante sunt cele cinci porți principale:

  • Beyazıt Kapısı (intrarea dinspre Piața Beyazıt);
  • Çarşıkapı (lângă stația de tramvai Beyazıt);
  • Nuruosmaniye Kapısı (lângă stația de tramvai Çemberlitaş);
  • Örücüler Kapısı (lângă stația de tramvai care vine dinspre cartierul Eminönu);
  • Mahmut Pasa Kapısı, aflată lângă stația de tramvai care vine dinspre cartierul Sirkeci.

Marele Bazar este deschis între orele 9-19, de luni până sâmbătă, unele mici magazine începându-și activitatea chiar mai devreme, la orele 8.30. Duminica este închis. Cele mai bune ore pentru cumpărături sunt cele dinaintea prânzului, după-amiaza piața fiind extrem de aglomerată.

Cum poți ajunge la Marele Bazar cu autoturismul

Dacă te-ai hotărât să mergi la Istanbul pentru o sesiune de cumpărături consistentă în Marele Bazar, este recomandat să faci acest lucru folosind mașina, nu doar pentru avantajele pe care le oferă din punctul de vedere al spațiului pentru bagaje, ci și datorită posibilităților de a face escale pe drum, ori de câte ori este nevoie.

În afara taxei pentru drumuri și poduri pe care trebuie s-o achiți pe teritoriul bulgar, este necesară achiziționarea unui timbru autocolant HGS, chiar la intrarea pe teritoriul național al Turciei. Acesta se obține plătind 35 de lire turcești (TL) la orice oficiu poștal (PTT) și, după amplasarea pe parbriz, poate fi citit de porțile de taxare marcate.

Pentru navigarea pe străzile Istanbulului, poți folosi un sistem GPS, iar când ai ajuns în orașul vechi, te poți orienta după indicatoarele care te ghidează către Marele Bazar. Parcarea în zona centrală a Istanbulului poate fi dificilă, dar poți găsi locuri libere în parcările private sau publice (Palas Otopark, Emin Sinan Otopark etc.) și pe străzile care înconjoară piața acoperită.

👉 Dacă îți dorești să mergi la Istanbul cu automobilul, astfel încât să ai spațiu suficient pentru a face cumpărături în Marele Bazar, folosește serviciile flexibile ale Enterprise Rent-a-Car România și închiriază una din mașinile clasa wagon, cu spațiu generos de depozitare a bagajelor.

Ce poți cumpăra în Marele Bazar din Istanbul

Deși cuprinzătoarea piață pare să aibă de toate pentru toți, doar anumite magazine merită vizitate și numai unele produse merită cumpărate. Ți-am pregătit, ca sursă de inspirație pentru viitoarele tale achiziții, câteva sfaturi privind cele mai căutate și apreciate mărfuri din punctul de vedere al calității.

Bijuterii din aur, argint, pietre prețioase și semiprețioase

În Marele Bazar din Istanbul, bijuteriile nu sunt doar simple obiecte, ci adevărate comori care împletesc istoria, cultura și frumusețea. Aici, sub cupolele pieței, vei găsi o gamă largă de produse, de la ornamente inspirate din arta otomană, persană sau arabă, până la creații contemporane.

Marele Bazar este și un paradis al pietrelor prețioase, indiferent că vorbim de prețioasele rubine, safire, diamante și smaralde sau de granate, turmaline, topaze și ametiste. Negustorii îți vor prezenta o varietate de opțiuni, de la bijuterii clasice până la cele moderne. Alături de acestea, bijuteriile filigranate sunt o tradiție veche în Istanbul. Această tehnică delicată implică împletirea firelor subțiri de metal pentru a crea diferite modele, cărora emailurile, cu culorile lor vibrante, le adaugă o notă de eleganță.

Covoare și chilimuri

Marele Bazar este punctul de întâlnire al chilimurilor țesute în toată Turcia, dar și al producătorilor de covoare care au în colecțiile lor cele mai rare produse artizanale. Aici sunt vândute covoarele Hereke, cunoscute ca cele mai bune țesături din lume, considerate sinteza țesutului tradițional anatolian. Valoarea covoarelor lucrate manual și vândute în Marele Bazar, este determinată de volumul de muncă manuală, de vechime și de culorile folosite.

Obiecte din cupru

Printre bijuterii și textile, vei descoperi și o gamă fascinantă de produse din aramă. Indiferent că este vorba de lămpi și candelabre lucrate în modele filigranate, tacâmuri și veselă cu motive geometrice sau florale, oglinzi, rame, vaze sau suporturi, suntem siguri că poți găsi aici ceva pe gustul tău, care să-ți înfrumusețeze locuința și să-ți aducă aminte de lumea Orientului.

Bakırcılar Çarşısı, piața lucrătorilor în aramă, aflată lângă Marele Bazar, oferă mii de obiecte de cupru, fabricate manual, după tehnici vechi de sute de ani.

Argintărie

Turcia are o îndelungată tradiție în prelucrarea argintului, aceasta începând să se dezvolte în special în secolul al XVI-lea, prin producția de bunuri de uz casnic. Pentru a se asigura că obiectele de artizanat comercializate în Marele Bazar sunt lucrate în mod autentic, iar cunoștințele sunt transferate generațiilor următoare, statul turc a înființat asociații pentru identificarea artizanilor care lucrează în argint și cărora le acordă o deosebită atenție.

Poți cumpăra din piața acoperită diferite obiecte decorative, bijuterii împodobite cu pietre semiprețioase, sfeșnice, amulete, medalioane cu simboluri islamice și otomane, fiecare dintre ele având o poveste și o semnificație.

Produse din piele

În timpul perioadei otomane, produsele din piele turcească, care au cunoscut cea mai mare dezvoltare în această perioadă, au început să fie căutate și în străinătate. În această perioadă, pielea turcească prelucrată a devenit preferată pe piețele europene și această situație a durat până la începutul secolului al XIX-lea.

În Marele Bazar produsele din piele atrag atenția prin manopera de calitate și materia primă superioară. Poți alege dintr-o gamă aproape nesfârșită de curele și accesorii, pantofi și cizme, jachete și scurte, genți, poșete și portmonee, toate lucrate cu migală și cu un bun-gust desăvârșit.

Cum și cât negociezi prețurile

Arta negocierii prețului unui produs poate părea perimată, unele magazine din Marele Bazar preferând moda occidentală a prețurilor fixe, scrise pe etichete. Cu toate acestea, mulți comercianți întrebuințează negocierea cu succes și astăzi, iar vizitatorii ar trebui să fie familiarizați cu modul în care aceasta se desfășoară și să țină cont de câteva aspecte:

  • Prețul inițial este, aproape întotdeauna, mărit artificial cu 20-30%, pentru a permite o marjă de negociere.
  • Procesul de cumpărare respectă regula etichetei otomane – vei fi servit cu ceai, vei schimba fraze politicoase și vei încerca să vezi cât de demn de încredere este comerciantul, care, la rândul lui, îți va măsura gradul de credulitate.
  • Pentru că Turcia este o societate foarte orientată spre familie, nu te arăta surprins dacă vânzătorul întreabă despre starea ta civilă sau despre copii, ca început de discuție.
  • Ceaiul și conversația politicoasă sunt gratuite – dacă le accepți, nu înseamnă că trebuie să cumperi ceva în schimb.
  • Este important să vizitezi și alte magazine înainte de a cumpăra ceva, pentru a te familiariza cu prețurile și calitatea mărfii.
  • Hotărăște dinainte cât de mult îți place obiectul pe care vrei să-l cumperi și cât ești dispus să plătești pentru el – comercianții de aici sunt negociatori profesioniști și au practică în a convinge clienții să cumpere chiar ceea ce nu doresc cu adevărat.
  • Prima ofertă pe care o faci ar trebui să fie în jur de 50-60% din prețul cerut inițial, moment în care negustorul fie va râde, fie va părea jignit sau va mărturisi că este nedumerit – toate acestea fac parte din ritual.
  • Comerciantul va face apoi o contraofertă de 80-90% – acum ar trebui să te arăți dezamăgit, să explici că știi care sunt prețurile reale pentru produs, să-i comunici că nu ești pregătit să plătești acea sumă, apoi să-i oferi în jur de 70%.
  • În acest moment, comerciantul va spune prețul la care este pregătit să vândă și, dacă acesta corespunde cu estimările și calculele tale, încheie afacerea. În caz contrar, ar trebui să zâmbești, să-i strângi mâna și să pleci. S-ar putea să constați că negustorul va coborî prețul și mai mult.

Politica vamală pentru produsele cumpărate din Turcia

Conform site-ului MAE, bijuteriile din metale și pietre prețioase în valoare de 15.000 de dolari sau peste această sumă, care nu au fost cumpărate pentru comercializare, pot fi scoase din Turcia dacă se poate dovedi că au fost cumpărate legal.

Legislația turcă nu este foarte explicită în ceea ce privește termenul de „antichități”. De aceea, în cazul în care intenționezi să cumperi un obiect de artă este recomandat să soliciți factura și un certificat care să confirme că acesta poate fi exportat în mod legal.

Cetățenii români care achiziționează bunuri în Turcia îşi pot recupera TVA-ul pentru aproape orice produs cumpărat, în valoare de cel puţin 30 de euro. 

👉 Află mai multe despre avantajele unui drum peste hotare cu automobilul din articolul nostru Călătoriile în străinătate cu o mașină închiriată.

Marele Bazar nu este doar o piață, ci o fereastră către sufletul metropolei fascinante care este Istanbulul. Aici, minaretele se ridică spre cer, iar Bosforul își deschide brațele către mare. În fiecare stradă a pieței, în fiecare privire a vânzătorului, simți pulsul acestui oraș magic, care continuă să captiveze și să surprindă.

Sursa foto: Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock

Închiriază o mașină
Rezerva-ți mașina de care ai nevoie chiar acum!
Inchirieri contactless
Fă-ți check-in-ul online înainte de a veni să-ți preiei mașina.
Complete Clean Pledge
Ne angajăm să îmbunătățim protocoalele noastre de curățare.

Mai multe articole

Aboneaza-te și primești o reducere de 25€ pentru urmatoarea rezervare!