Tradiții de Paște în România
Sfintele Pasti reprezinta un timp al purificarii sufletesti, al miracolului, sperantei, si una dintre cele mai importante sarbatori religioase la romani. Curatarea casei, innoirea hainelor sau imbracarea straielor populare, si o baie ritualica inainte de a merge la slujba Invierii sunt prezente si astazi in toata tara.
O forma de protectie spirituala si respect fata de ceea ce ne-a fost transmis de-a lungul generatiilor, traditiile ne unesc si ne diferentiaza, deopotriva.
Va invitam sa descoperiti in urmatoarele randuri traditii din principalele zone ale tarii, care au trecut testul timpului.
In Moldova si Maramures obiceiul spalatului pe fata cu ou rosu pentru a fi rumeni in obraji si a avea prosperitate este tinut inca cu sfintenie. In a doua zi de Pasti, in Maramures, are loc asa numitul “Udat”, in care baietii merg la fete si le stropesc cu apa.
Bucovina – In noaptea de Inviere spre duminica, oamenii asteapta in curtea bisericii la sfintirea cosului cu bucatele preparate. In Saptamana Mare, femei si copii incondeiaza oua cu motive care pot fi regasite pe costumul popular si casele cu “pui”. In timp, acest mestesug a ajuns la nivel de arta.
Oltenia si Muntentia – Dupa ce au ajuns acasa de la biserica, satenii nu intra in casa pana nu culeg iarba proaspata din gradina, pe care o aseaza cu reverenta pe scari sau pe terasa.
Tara Barsei, Transilvania – Oamenii din comunitate se aduna in grupuri, merg la Pietrele lui Solomon si fac intreceri. Cea mai populara este aruncarea buzduganului.
In Tara Hategului, in cateva sate, este impuscat un cocos negru care simbolizeaza lucrurile rele. Participa doua grupuri, iar invingator iese cel care impusca cocosul si alunga spiritele rele.
Pe intreg tinutul Transilvaniei, in ziua de sambata, baietii impodobesc brazii cu panglici colorate, iar seara se furiseaza in curtile fetelor nemaritate pentru a le agata brazii la poarta.
In Tara Motilor, tinerii iau toaca din biserica si o ascund in cimitir, alti tineri incearca sa o recupereze, iar cine pierde trebuie sa ii cinsteasca pe invingatori.
Speram ca v-am adus un zambet pe fata si va dorim sarbatori cu bucurie si iubire!
Pentru orice destinatie ati opta, in tara sau in strainatate, Enterprise va asteapta cu masina potrivita pentru voi, in peste 9500 de locatii internationale, pe care le gasiti accesand acest link. Daca doriti sa inchiriati o masina, va asteptam la noi pe site, iar daca va abonati la newsletterul nostru, va asteapta 25% reducere pentru prima inchiriere.
Oricand doriti, ne puteti face o recomandare de calatorie pe paginile noastre de Facebook, Instagram sau LinkedIn.